Univers paralel?
Interpretare vis: Univers paralel?
16-07-2009
Se făcea că mă plimbam cu această prietenă dragă şi aveam multe plase în mâini. Într-un anumit moment primesc un mesaj(pe telefon) de la un bun prieten care-mi scria că vrea să mă vadă. Cuvintele erau scrise ”cu fundul în sus”(nu știu exact să exprim altfel imaginea). Atunci am observat alte mesaje de la persoane pe care nu le cunoșteam, dar cu care părea că am o relație bună. Mă simt ca într-un fel de viitor alternativ, ca și cum altcineva îmi trăise viața iar acum o recăpătasem.
În următoarea scenă, primesc un alt mesaj, de la un alt prieten(pe el nu-l cunosc chiar bine) în care-mi scria că mă așteaptă acasă. Lucru ciudat, pentru că nu locuim în același oraș. Eu și prietena mea continuăm să mergem, iar eu încerc să-l contactez pe acest băiat, în timp ce primesc alte mesaje asemenea. Ideea e că nu reușeam să-l sun, iar atunci când pare să funcționeze, mi se închide telefonul. Prietena mea observă un tip pe stradă și se gândește că el sigur are numărul de telefon al băiatului, dar eu încerc s-o conving că e în regulă, nu-mi pasă cine este. Totuși, ne îndreptăm spre el, dar înainte să-l ajungem, el se urcă pe o bicicletă și ne face semne cum că ar vrea bani. Eu îi spun ca nu am bani și merg spre el. Observ atunci că are fața desfigurată și mi se face brusc frică. Îmi spune ”deci tu ești nevasta lui”(se referea la băiatul pe care încercam să-l sun). Se oprește și-i spune ceva unei fete, care apăruse lângă el, iar ea mă îmbrâncește. Senzația de cădere pe asfalt e ca aceea de cădere în gol. Îmi este foarte frică, iar apoi observ că sunt însărcinată. Citesc într-un ziar că cel numit soțul meu are mulți copii, dar nu toți sunt ai soției sale. Atunci realizez că soția despre care se vorbește sunt eu.
E ciudat pentru că la începutul visului mă simțeam tânără, dar pe măsură de visul continuă mă simt tot mai bătrână, în căutarea celui care mă aștepta.
La ce se referă acest vis?