Vis \'\'desprins\'\' dintr-un film S.F.

Bună ziua! Sunt o persoană care, de obicei, nu visează. Probabil că acest vis reprezintă un fel \'\'de proiecţie\'\' a lunii pline, privită de mine, cu perseverenţă, în serile de 30 spre 31 august şi 31 spre 1 septembrie. Am visat că mă aflam într-o cameră, întinsă pe-un pat, îndreptat cu picioarele înspre geam, de două persoane; eu stăteam pe mijloc, învelită c-o plapumă groasă, de culoare deschisă. Fereastra era închisă, nu era spartă. Pereţii erau închişi la culoare, însă stabili; al fel şi podeaua(părea, ca şi cum patul ar pluti cu mine; nu părea să existe podeaua şi pereţii). La picioarele patului, în care mă aflam, se afla un alt pat, situat cu partea stângă înspre geam, în care, pare-mi-se, se afla sora mea. Ramele geamului erau albe, bine delimitate. În această cameră sumbră nu se mai afla nimic. Perdelele erau foarte subţiri, transtarente, ca nişte dâre de fum, având nuanţe de la negru până la albastru, albastru-deschis. Uşa era mai puţin delimitată. (Ştiu că e ciutat, însă am visat că): la fereastă se afla o femeie, frumoasă, de dimensiuni colosale, îmbrăcată într-o rochie şi peleriră azurii. Peisajul dimprejurul ei avea tente albastre. Pământul, plantele, copacii, florile erau şi ele albastre. Nu-mi puteam dădea seama ce anotimp e. Semăna mult cu anotimpul iarna, dacă m-aş fi luat după culoarea aceasta cu tentă alb-albăstuie, lucitoare, însă copacii aveau rădăcini şi trunchiuri masive, frunze, ba chiar şi flori, cum spuneam. Sentimentul pe care-l aveam atunci când priveam acea fiinţă misterioasă era de teamă, de îngrijorare. Atunci când, fără să părăsesc patul, plapuma sau camera, mă străduiam să-i văd chipul, ea, care avea altă preocupare, îşi întorcea capul şi privirile spre mine, privindu-mă cu insistenţă, de parcă m-ar sorbi din priviri, însă nu erau privirile unei fiinţe care să mă placă, ci mai degrebă, ale uneia care ar vrea să mă posede. Avea zâmbetul scrijelit pe buze, cu dantura, de-un alb strălucitor, la iveală. (Apropo de păr, că poate şi acest mic detaliu va fi de folos: avea părul lung, drept, cu breton, acoperindu-i sprâncenele şi o mică parte din priviri. Era palidă la faţă, sau poate aşa era culoarea feţei ei. De ochi, nu le ştiu coluarea exactă, şi-i schimba fluctuant, depinzând poate de acţiunile, emoţiile, stările sufleteşti ale ei.) După părerea mea, însă, nu cred c-avea suflet, în privirea ei se citea, oarecum, ura, tristeţea, singurătetea, posesivitatea, disperarea. Cerul n-avea lună şi nici stele. În visul meu nu se auzea niciun zgomot, însă afară bătea vântul, destul de tare, privind numai ramurile copacilor şi firele părului ei fluturând. Eram confuză(aveam impresia c-o mai văzusem, în urmă cu două-trei zile), nu ştiam ce să fac, m-acundeam de privirele ei, pitindu-mă sub plapumă, la fel şi sora mea. (Deşi, acum, are vreo paisprezece ani şi e foarte dezvoltată, în vis părea ca şi cum ar fi sora mea din trecut: o copil de grădiniţă, grupa mică.) Cât despre mine, nu cred că eram la vârsta actuală, dar nu puteam să-mi văd înfăţişarea, doar membrele superioare. Soră-mea îmi spunea întruna că este un dragon, iar după câteva minute, uitam ce-mi spunea. La un moment dat adorm, iar patul se răcuceşte, ajungând să fie paralel cu cel al surorii mele. Atât patul meu, cât şi patul în care se afla sora mea erau acum de-o persoană. Părea să semene mai mult cu camera mea. În stânga patului meu şi-n dreapta patului surorii mele se afla biroul, cu PC-ul, cu cărţile, cu imprimanta etc. La fel şi restul; părea acum mult mai normal, o cameră reală. Pereţii şi podeaua existau. Deci, cum spuneam, dormeam. Când i-am zărit, în visul din visul meu(adică: visam în propriul vis.), chipul, am încercat din răsputeri să mă trezesc. Totul părea atât de real. În zadar. Nu puteam. Femeia-dragon, aşa cum m-am hotărât s-o numesc, deşi nu avea nici o însuşire care să mă facă să mă hotărăsc să-i dau acest nume. Sincer, vorbele ei nu le-am putut auzi atât de bine încât să le fi ţinut minte. În vis, eram o persoană căreia atunci când îi spuneai ceva în momentul X, îl şi uita în momentul Y. Însă, oricum, vorbele ei nu erau nicidecum stimulative, din contră. Încercarea mea neputincioasă de a-i răspunde, folosindu-mi limba şi corzile vocale, s-a dovedit a fi fără rost. Îi vorbeam, la fel ca şi ea, telepatic. (Ca un rezumat a ceea ce mi-a spus a fost că nu trebuie să spun nimic nimănui despre existenţa ei; aveam împresia că numai eu o puteam vedea şi auzi). După acest incident, aveam împresia că-mi scăpa ceva, şi anume: legătura mea cu Dumnezeu. Simţeam că \'\'femeia-dragon\'\' mă forţa să nu mă mai gândesc la absolut nimic, dar deşi puteam face asta cu uşurinţă, singurul lucru care mă oprea s-o fac era: frica de ea. Mă trezesc apoi într-un \\\\\\\'\\\\\\\'peisaj\\\\\\\'\\\\\\\' nu tocmai famliar mie. Cerul, pământul, casele, tot aveau o culoare ştearsă, precum cea din filmele vechi - un fel de maroniu. O lumină puternică dinspre cer se zări şi spintecă solul; precum un trăsnet, care are abilitatea de a tăia uniform obiectele ochite. În apropierea mea, trăsnetul toropise colţul unei curţi(gardul) şi niţel din poartă. După acest fapt, am intrat în curte, \\\\\\\'\\\\\\\'mă trezesc\\\\\\\'\\\\\\\' în pridvorul unei gospodine, care, speriată de incident, îşi chema pisica cu disperare, având în mână un pliculeţ cu mâncare şi-un castronaş, cu tentă roşiu-portocaliu. Femeia avea un şort roşu(mai mult de atât nu-mi amintesc cu ce era îmbrăcată; purta ochelari, cu rame groase, de pe vremea bunicii, maronii). Blana pisicii era deasă, cu nuanţe de alb cu portocaliu. Când o vărise, stăpâna tetrapedului o strânse-n braţe, cu multă, multă satisfacţie. În clipa următoare, pisica începu să sângereze din toate părţile, fără a avea vreo rană. Ciudat, nu? Şi eu m-am întrebat acelaşi lucru! Pe tot parcursul acestui \\\\\\\'\\\\\\\'vis\\\\\\\'\\\\\\\', multe scene cu obiecte, precum: săbii, mănuşi de lână aşezate suprapus, pe-o masă din lemn, luând forme distincte se succedau într-un mod alert. Mai târziu, mă văd într-un loc frumos, liniştit. Arăta precum unele din scenele cu zecile de peisaje mirifice din filmul \\\\\\\'\\\\\\\'Casa noastră\\\\\\\'\\\\\\\'. În îndepărtare, se vedea, pe-un deal, o pădure de conifere; şi alte soiuri de copaci. Unii erau verzi, alţii căpătaseră o nuanţă ruginie. Înspre mine, era o apă(nu sunt sigură dacă era un râu, un lac, o mare sau un ocean) nu prea albastră. Parcă ar fi fost un fel de oglindă, care reflecta suflerele oamenilor. Nu părea a fi curată. Suprafaţa de suflete \\\\\\\'\\\\\\\'curate\\\\\\\'\\\\\\\' era extrem de subţire, de aceea poate era albăstruie, iar, cu cât de cufundai mai mult în ea, cu atât era mai neagră. Cerul era de-un albastru senin. Nu prea se zăreau nori. Caracteristic cerului de vară. În apa stranie, reflexia copacilor şi-a cerului era exact ca-ntr-o oglindă. Mi se părea atât de frumos acest peisaj, acest moment unic, încât îmi doream să-l imortalizez. Nu eram singură, la cinci-şase metri depărtare se afla un o în vârstă, cam de vreo 40-45 de ani.(care acesta, în unele faze ale visului, se \'\'prefăcea\'\' într-un puşti de 12-14 ani). Simţeam că acesta a stat şi m-a urmărit în tot acest timp. La un moment dat, am zărit-o pe sora mea, mai în spate. Eram fericită atunci. Am alergat înspre ea, şi în câteva clipe mă aflam lângă ea, deşi se afla la o distanţă destul de mare. Părea înaltă şi zveltă, purta ochelari şi-şi purta părul lung în coadă.(era şaten şi destul de rar) ---> ceea ce nu coincide absolut deloc cu aspectul surorii mele. Părea matură, de vreo 25 de ani. I-am cerut aparatul de fotografiat, însă nu mi-a răspuns, nici nu s-a întors spre mine. Îşi vedea de treaba ei. Deodată, mă trezesc într-o cameră similară cu cea de mai devreme, însă în locul patului meu, se află un fotoliu maroniu(în colţul din stânga a camerei). Pe el stătea, ghemuită, \'\'femeia-dragon\'\'. La început părea a fi ea, însă mai târziu a început să semene cu mine. Se uita fix la mine; eu stăteam la uşă, confuză. Iniţial, părea că plângea, iar apoi a-nceput să-mi râdă-n nas. În patul din dreapta apăru sora mea, la vârsta sa actuală, de 14 ani. Tocmai se trezea. M-a-ntrebat ceva, însă nu mai ştiu cert ce anume. Eu nu i-am răspuns. În timpul acestei conversaţii scurte, soră-mea se uita înspre mine, iar apoi înspre fotoliu. În tot visul meu, nu auzisem nimic altceva decât ceea ce-mi spusese \'\'femeia-dragon\'\' şi ceea ce-mi spusese soră-mea, acum spre final. Totul începuse să se deruleze rapid. Nu mai auzeam nimic şi nu mai înţelegeam nimic. Începusem să cred că locul meu în această lume îmi fusese deja luat de altcineva. Nu-mi părea rău, dar eram revoltată de modul în care \'\'dispărusem\'\'. \'\'Eul\'\' celălalt, adică femeia cu straie albastre şi cu ochii schimbători, semăna cu mine, vorbea în locul meu, pur şi simplu îmi luase locul în această viaţă. După ce am realizasat că nu mai \'\'exist\'\', (nu mă putea vedea şi auzi nimeni, cu exceţia tipului misterios de pe pajişte şi a femeii care-mi furase trupul; de furat nu cred că neapărat mi l-a furat, ci mai degrabă cred că şi-a schimbat înfăţişarea) îmi adusesem aminte de ceea ce uitasem la început: de legătura mea, strânsă sau mai puţin strânsă, cu Dumnezeu. Îmi mai amintesc, în mod vag, că şi soră-mea fusese \'\'posedată\'\' de un astfel de demon. rnrnVă cer scuze, vouă cititorilor, pentru timpul pe care l-aţi pierdut citindu-mă şi pentru greşelile de rigoare. Am scris prea mult. Sper să primesc un răspuns când mai repede şi când mai clar, pentru a înţelege semnificaţia acestui vis. rnrnMulţumesc anticipat! rnrnCu deferenţă, rnCristina.