Bună ziua! Am visat că eram la plimbare cu o persoană (omul cu care lucrez) si o pisică a venit si a urinat pe piciorul meu, apoi eu mi-am şters piciorul, după care am văzut că îmi legam şireturile de la …
AM VISAT CA AM FOST ANUNTAT CA PE DETA X LUNA X VEI LUA TRENUL SI VEI VENI LA MINE CEL CARE MA ANUNTAT ESTE DECEDAT …
Visam că mâncăm cârpe ore ce înseamnă asta vrei sa știu …
Nu mi-am pus busuioc sub perna sau orice altceva, insa este primul an cand imi amintesc ceea ce visez in noaptea Sf.Andrei, am visat baiatul cu care vorbesc in prezent, ne simteam bine, eram fericiti, ne plimban, ne tachinam si ne …
am visat ca eram intr o camera neagra cu un scaun si in fata mea altu la fiecare 3 min intra alt baiat,doar cu unu am fost impreuna,cu unu m am pupat,iar celalalt mi a zis ca nu vrea nmc cu …
Am visat ca vecina a iesit de la mine din toaleta si toata era murdara . Eu tot timpul aveam toaleta curat dar dupa ce a iesit ea era toata unsa cu rahat . M-am trezit foarte speriată si parca nici …
Am intrat Intr-un loc intunecat, Intr-un abis in care nu se pute-a deosebi nici macar linia orizontului asa de intunecat era locul acela. In stanga mea se afla o umbra de om fara infatisare si ace-a umbra ma intrebat :, Ce …
Era un șanț si acolo o gaina mare moartă de culoare alba …
Am visat ca o cioara mi-a intrat în casa (în bucatarie)apoi a ieșit repede afara și era sa ma lovească în ochi,iar când am intrat în casa bunica soțului (care este moarta ) dormea pe canapea și era invelita cu o …
mergeam cu un tramvai aglomerat ,am coborat la o statie care imi parea cunoscuta ,dar dupa aceea , la indicatiile unei doamne necunoscuta si vorbareata ,care avea acelas drum cu mine a trebuit sa merg pe niste strazi pline de …
Am visat un bărbat îmbrăcat în negru și mi-a dat o baconta mare de banii. …
Am visat ca eram la facultate si aveam o pereche de cizme negre in picioare si la un moment dat am observat ca talpa s a dezlipit si efectiv mi se vedea piciorul. Nu m am simtit rusinata sau trista, am …
Stăteam pe o banca din lemn în satul meu natal, la marginea străzii principale. Lângă mine stătea președintele tarii și ma ținea de după umeri și m-a pupat pe obraz. Apoi mergeam pe strada alături de el și tot încerca să …
Eram urmărit de o vrăjitoare care vroia să mă omoare și în timp ce mă ascundeam de ea , am fost dat de gol de 2 șobolani vorbitori …
Am visat că eram la loterie și răzuiam un loz cu zodiac și am văzut cînd răzuiam zodia capricorn sau că era zodia mea vărsător nu am putu descifra corect …
Descrie visul din noaptea trecuta sau oricare vis pe care doresti sa-l interpretezi si haide sa incercam sa-l interpretam impreuna. Astfel fiecare poate sa isi dea cu parerea si cu siguranta vom gasi o interpretare cat mai apropiata de adevar.