alergam dupa mos craciun

era noapte,era intuneric,iar eu eram singura,trista,abatuta,as fi vrut sa plang,dar nu aveam puterea sa plang si nici lacrimile nu voiau parca sa curga,desi eram atat de trista incat aveam senzatia ca totul s-a sfarsit,ca viata mea nu mai are nici un rost,dar la un moment dat,am vazut pe cineva care se apropia ,si care m-a speriat foarte tare.parca odata cu sosirea acelei persoane se facuse lumina in jurul meu de parca era dimineata,atat era de puternica lumina.dar m-a speriat caci privind spre el,l-am vazut ca era imbracat in mos craciun,desi nu avea ce cauta mosul acum in perioada asta in visul meu si nici in casa mea.mi-a fost teama de el la inceput dar mai apoi m-am apropiat tot mai mult de el,iar el a devenit atat de bun di se tandru,si se comporta cu mine de parca eram un copil.si pe cat de mult m-a speriat sosirea lui pe atat de mult nu vroiam si nu doream sa mai plece,ba chiar ajunsesem sa il rog sa nu ma paraseasca,nu voiam sa mai plece si sa ma mai lase din nou singura.dar a plecat iar eu am alergat dupa el sa-l prind din urma sa-l trag inapoi,dar a disparut fara urma ca si cum nimic nu fusese real ,iar in clipa in care el a disparut a inceput sa-mi fie teama si nu voiam sa accept ca venise mosul si nu-mi adusese nimic.de fapt tot ce a facut a fpst sa stea de vorba cu mine,dar el a vorbit si ecoul vorbelor lui si tot ce a spus nu am inteles.a plecat tragand roba dupa el si tarand dupa el sacul si a privit in urma dar parca cu tristete si cu durere,de parca nici el nu ar fi vrut sa plece.in urma lui s-a asternut linistea si tacerea.